Poate merit si eu macar odata un happy end, chiar daca inca nu-i the end.
P.s Ce nu ne omoara ne face mai puternici ©
Iarta-ma
noiembrie 8, 2009Poate merit si eu macar odata un happy end, chiar daca inca nu-i the end.
În aşteptarea fericirii…
noiembrie 5, 2009Cine e ultimul ?
-Eu, raspunde o batrinică imbracată în costum sportiv si in ciupici care semanau a fi de casa.
-Atunci eu voi fi după dumnevoastră, am raspuns privind rindul din faţa mea si înnegrindu-mă la gîndul cît am de aşteptat.
Trece un minut şi mai intra un domn ce urma a fi dupa mine. Inca jumatate de minut şi o tînără ce şi-a ocupat locul.Nu mai eram ultima. Peste alte 20 de secunde intra un copil de vrio 10-11 ani. Cu ochi inocenţi se uita împrejur, îşi dă seama că are mult de aşteptat şi hotărăşte să vină în altă zi, acum mai bine merge la joaca. În medie, la fiecare jumătate de minut mai intra cîte o persoana şi işi ocupa locul in rînd.
Linişte… Enervare… Rasuflare adinca…
Din 2 in 2 minute fiecare se uita la ceasul de pe mînă, sau işi scoate telefonul mobil pentru a concretiza inca o dată cît e ora şi pentru a presupune cît mai are de aşteptat. Nimeni nu stie cît mai are… cine ştie cît lucrează caseriţa cu fiecare in parte. Cu unul două minute, cu altul poate jumatate de oră. Dar fiecare din noi este sigur că pîna diseara reuşeste.
Un domn, nu ţine cont de toată lumea şi se duce direct spre casă. Cateva bunicuţe se agită şi îi ordonă să respecte regulile şi să nu se considere mai superior decat restul. Domnu in cauză evită toate observaţiile, face din ochi caseriţei şi reuşeşte să treacă fără rînd. Lumea plictisită, din cînd în cînd, mai face cîte un pas înainte. O doamnă revoltată roagă caseriţa să lucreze mai repede fiindcă nu toţi au timp şi răbdare să aştepte. Caseriţa, indiferentă, continuă lucrul în acelaşi ritm. Doamna revoltată cere să vorbească cu administratorul. Primeşte raspunsul deloc dorit: “Dacă aveţi pretenţii, puteţi lua cartea de plîngeri şi nota drepturile care v-au fost incălcate. Noi vom transmite mesajul dumneavoastră administratorului deîndată ce Dumnealui va solicita acest lucru”. Neavînd altă soluţie şi dorind sa schimbe ceva spre bine, dupa cum credea ea, a luat acea carte si a notat tot ce o deranja. S-a plîns pe indiferenţa lucrătorului şi a solicitat sa fie suplinite toate cele 6 case care mai erau, dar care, din motive necunoscute, nu functionau. Nu stia cand vor fi soluţionate acele probleme, dar era liniştită că a facut ceva, si s-a afirmat in faţa celor prezenţi. Mai facînd cîţiva paşi din cînd în cînd, mi-a venit şi mie rîndul…
Doamna de la casă m-a privit, mi-a luat certificatul de naştere pe care îl întinsem şi a completat într-un registru a ei nişte date. L-a sfirşit mi-a intins un bon de plata. Nu era suma concreta. Era doar “x10” ceea ce eu înţelesesem “de 10 ori mai mult”. Acest lucru însemna că pentru orice lucru primit trebuia plătesc de 10 ori mai mult. Acum, dupa ce am trecut de acel rînd infernal, era rîmdul meu sa simt fericirea. Dar mi-era frică sa primesc acea fericire. Ma temeam ca după aceasta trebuie sa plătesc “x10″. Ma înfricoşa acest gînd. M-am dus acasă cît de repde mi-au permis picioarele. Pe drum, evitam orice detaliu, orice zimbet de copil sau imaginea unor cateluşi ce se jucau în iarbă, orice putea să mă facă să mă simt implinita, evitam totul. Am ajuns acasă, m-am închis în cameră, m-am întins pe pat şi priveam in gol. Îmi era în continuare frică. Nu vroiam să-mi fie de 10 ori mai rau decat imi era acum. Dar nici să traiesc intr-o lume neutra, in care să resping orice sentiment sau emotie.
Defapt, aceasta este viaţa… sentimentele…emoţiile. De ce să ne temem de ele? Şi ce dacă doare? Te deprinzi pîna la urmă…
Am inceput sa traiesc…
N-a durut atit de tare…suportabil.
Cu timpul, suferinţa se făcea comod in interiorul meu din ce in ce mai puţin. Unde disparuse acel “x10”? Inscripţia de pe bon era defapt o altă probă?. Această minciună de pe chitanţa era o proba pe care cred că am trecut-o.
Sa fi ales I soluţie, acea cu evitarea oricarei emotii, existenţa mea se transforma in supravieţuire (fenomen inca foarte accentuat in viata mea, dar peste care incerc sa pun stapinire). Cine stie…poate ca mai existau o multime de căi…poate ca nu am ales nici pe departe cea mai buna cale, dar sper că mai am timp pentru a corecta şi învăţa din propriile greşeli.
Muuulţi ani, Chişinăule!
octombrie 14, 2009
Să ne înfloreşti!
Să nu-ţi pierzi toleranţa cu care ne răsfeţi! 
Să fii exemplar şi să-l asculţi pe domn’ Chirtoacă! 
Şi să nu permiţi să ţi se amîne statutul de cea mai verde capitală! 
Te iubim! 
Ptr k mii dor
septembrie 27, 2009
Am vrut schimbare.
Am primit-o.
Nu pot spune ca regret, dar mi-e dor.
Mi-e dor de trecut.
De personajele din trecut, care au fost alăuri de mine în momente importante din viaţa mea.
Mi-e dor de tine.
De tine…cea cărei i-am jurat prietenie veşnica.
Mi-e dor să fiu considerată nebună, fiindcă rîd fără motiv.
Mi-e dor să-ţi spun tot ce ma doare, iar tu să mă consolezi, spunînd lucruri pe care nici una din noi nu le crede, dar care totuşi aduc buna dispoziţie şi ne fac să uităm de toate problemele.
Mi-e dor să facem planuri de viitor, poate imposibile de realizat, dar în care cred.
Mi-e dor să mă iei peste picior, iar eu să mă fac că mă supăr şi să nu vorbesc cu tine o lecţie întreagă.
Mi- dor să fii cauza bunei mele dispoziţii.
Mi-e dor de tine.
septembrie 12, 2009
Lost till you’re found
Swim till you drown
Know that we all fall down
Love till you hate
Strong till you break
Know that we all fall down
Introducere
iunie 25, 2009
